Când aerul proaspăt al dimineții îți redă zâmbetul

Dimineața mea începe devreme, în liniștea Parcului Herăstrău. Încă de la primii pași pe aleea cu castani, simt cum aerul răcoros îmi limpezește gândurile. Ani la rând, sportul a fost pentru mine o formă de terapie — o oră în care eram doar eu cu respirația mea, cu muzica din căști și cu ritmul cadențat al pașilor.

Am învățat că adevărata energie nu vine din eforturi extreme, ci din gesturile mici de grijă: un pahar mare de apă la temperatura camerei imediat după trezire, o mână de semințe crude adăugate în iaurt, o respirație adâncă înainte de a începe ziua aglomerată de birou. Când corpul primește hidratare și atenție, el răspunde cu generozitate.

Totuși, la un moment dat, o mică reținere a început să se strecoare subtil în rutina mea. O ezitare la un râs mai zgomotos cu prietenele, o scurtă senzație de tensiune la un strănut neașteptat sau o teamă discretă de mici scăpări de picături în timpul unei alergări mai intense. Nu era durere, ci o pierdere treptată a acelei încrederi depline în propriul corp — un disconfort intim pe care multe femei îl trăiesc în tăcere, crezând greșit că nu există o cale simplă și naturală de întărire.

Ioana M. Economist, pasionată de alergare recreativă • București